Satul Zaronovo, Regiunea Vitebsk,
Republica Belarus “E un semn din
Ceruri! Vor veni
vremuri grele! S-a umplut lumea de
pacate si de rele. A venit timpul sa ne
intoarcem catre credinta, sa ne amintim de Dumnezeu!”, ofteaza cu
naduf o batranica. Isi inclina trupul
impovarat de ani, atinge cu evlavie
pamantul si se inchina de trei ori. Este
duminica, si oamenii, dupa ce au iesit
de la slujba, au pornit pe cararea desfundata, catre vechiul cimitir de pe
dealul din capatul satului. “In urma cu
10 ani, chiar in toamna in care in
America s-a intamplat prapadul cu
turnurile gemene din New York, aici,
pe acest delusor, au inceput dintr-o data sa creasca de sub pamant cruci
din piatra. Se spune ca, demult, in
secolele X-XI, in acest loc au murit
primii crestini ai Rusiei Kievene. Si uite,
acum, dupa mai bine de zece veacuri,
nu se stie din ce motiv, crucile lor, demult inghitite de pamant, au
inceput sa iasa la iveala”, spune
Liudmila Nikitina, etnograful regiunii.
Batranii satului cred cu tarie ca acesta
este un semn ce prevesteste Ziua de
Apoi, cand, asa cum sta scris si in Apocalipsa biblica, mormintele se vor
deschide, iar Duhul Sfant va veni sa
invie pe toti oamenii de la inceputul
zidirii lumii. In urma cu
doua secole,
pe aceasta colina se
intindea
vechiul cimitir al
satului Zaronovo. Din mosi-stramosi se
stia ca
aici fusesera ingropati crestineste primii oameni la capataiul carora
veghease o cruce. Desi insemnele
religioase din piatra disparusera in
timp, locuitorii satului ii cinsteau si ii
pomeneau la toate sarbatorile,
rugandu-se pentru iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor. Insa in 1923,
cand in Rusia sovietica se ducea o
lupta nemiloasa impotriva religiei,
starnita dintr-un ateism salbatic,
Biserica Sfantul Onufrie din cimitir a
fost daramata si oamenilor li s-a interzis sa-si mai ingroape mortii
acolo. “Se temeau bolsevicii de locul
acesta sfant, de faptul ca acest pamant
impregnat de credinta ii unea pe
oameni”, spune Liudmila Nikitina. Un
nou cimitir a fost intemeiat, iar mormintele stravechi de pe deal,
abandonate. Pana acum zece ani,
cand, din hatisuri, au inceput sa
creasca, printr-un miracol, cruci din
piatra. Se inaltau vizibil, de sub muschi
si buruieni. Terenul vechiului cimitir, cu un sol mlastinos, ar fi trebuit, in
mod firesc, sa traga in adancuri
pietrele funerare, iar nu sa le aduca la
lumina. Primele cruci au aparut pe locul
in care a fost inainte altarul
bisericii. “Un loc sfant nu trebuie sa fie niciodata pustiu. Stramosii nostri
parca isi ridica de sub pamant
crestetele lor”. Vestea despre crucile de
piatra ce
cresc singure din pamant s-a
raspandit ca fulgerul, si oameni din toate colturile tarii au venit sa vada cu
ochii lor miracolul. Straniul fenomen a
starnit si curiozitatea savantilor, iar, in
scurt timp, linistitul satuc Zaronovo a
devenit un loc de peregrinare
continua, de la ziaristi, reporteri si cercetatori, pana la credinciosi
obisnuiti. O parte din pietrele ivite de
sub pamanturi au fost scoase, mutate la
muzeul local si supuse unor
minutioase expertize arheologice.
Crucile au toate cele patru brate egale, iar inaltimea lor, in decursul unui
deceniu, a ajuns la 70 de centimetri.
Cercetatorii au descoperit pe cruci
caractere grecesti, sapate abia vizibil.
Muschiul depus in ani a actionat ca un
strat protector, conservand astfel literele incrustate: IS HS (Iisus Hristos).
“Intr-o zi, am vazut exact in centrul
crucii, sub literele sapate, o alta cruce,
mai mica, rosiatica”, spune Liudmila
Nikitina. “Cu siguranta, pana in acea zi
nu fusese acolo. Initial am crezut ca este o gluma proasta, ca cineva o
pictase cu pensula. Insa dupa ce am
analizat-o foarte atent, am constatat
ca nu era vorba de nici un fel de
vopsea. Crucea aparuse parca din
inima pietrei. Am cercetat si celelalte cruci, insa nici
una nu mai avea un asemenea
insemn. Asta se intampla intr-o iarna
cumplit de grea, cand, din cauza
gerurilor naprasnice, au murit multi
oameni la noi in localitate. Primavara, cand zapada s-a topit, crucea rosiatica
a disparut la fel de brusc cum
aparuse”. Acesta a fost socotit de
localnici un alt semn, un avertisment
venit din Ceruri. Oamenii de stiinta care
au examinat crucile nu au reusit sa stabileasca
exact daca acestea au apartinut
populatiilor pagane scandinave sau
crestinilor timpurii. In credintele
pagane, anterioare crestinismului,
asemenea cruci erau amplasate in locuri “puternice” si folosite in diferite
ceremonii. “Un fenomen similar a fost
intalnit si in apropierea orasului
Moghilev, mai in nord”, sustine
Alexandr Kolosov, profesor doctor la
Institutul de Arheologie din Minsk. “Acolo s-au descoperit cele mai vechi
asemenea pietre, avand incrustate pe
suprafata lor rune, caractere grafice
apartinand in trecut limbilor vechi
scandinave. In aceeasi zona s-a gasit si
un trident, acesta fiind unul din principalele simboluri pagane folosite
in ritualurile funerare”. Crucile plutitoare
din piatra Legenda spune ca in anul
988, cand
cneazul Vladimir I al Rusiei Kievene a
convertit la crestinism poporul rus, pe raul Nipru, plutind impotriva
curentului, au ajuns din Kiev pana in
Turov, trei cruci din piatra, inalte de doi
metri. Se povesteste ca atunci
cand crucile au fost scoase, apa s-a
facut rosie ca sangele. Doua dintre miracolele plutitoare s-au pastrat
pana in zilele noastre si strajuiesc
altarul Bisericii Tuturor Sfintilor din
Turov, din sudul Belarusiei. Cea de-a
treia cruce a disparut insa misterios.
Conform legendei, cand aceasta se va ivi din nou, atunci se va petrece o
minune de necrezut – in cimitirul
Borisoglebski, din mlastina, se va ridica
biserica veche, inchinata
Sfintilor Boris si Gleb, iar pentru toti
oamenii din Belarus vor veni vremuri de prosperitate si fericire. Crucea
plutitoare din Turov Povestea ar fi
ramas poveste, daca in
1996, de sub pamant, in cimitir, nu ar
fi inceput sa creasca singura o cruce
din piatra. Oamenii sunt convinsi ca aceasta este cea de-a treia cruce
plutitoare, pierduta in urma cu zeci de
ani. “La prima vedere, am crezut ca
este vorba despre ramasitele unui
mormant vechi, care erau impinse la
suprafata, sub actiunea miscarilor placilor tectonice. Insa in scurt timp,
am constatat ca piatra ce se ivea din
adancul pamantului luase forma unei
cruci care crestea atat in inaltime, cat si
in latime”, spune Galina Kiricenko,
directorul Muzeului Turov. Acum a ajuns la aproape jumatate de metru
inaltime si in fiecare an se ridica tot mai
sus, incercand parca sa atinga
dimensiunile “crucilor-surori”. “Iarna,
desi in aceasta zona
temperaturile scad mult sub zero grade, crucea ramane fierbinte,
topind zapada din jurul ei”,
povesteste Galina Kiricenko. Conform
afirmatiilor sale, pe crucea din piatra
apar adesea diferite imagini: rozete cu
cinci petale, ingeri sau cruciulite rosiatice, care dupa o perioada dispar
la fel de straniu. Zvonul despre crucea
plutitoare
miraculoasa, care a reaparut in
cimitirul din Turov, a avut un efect
puternic asupra localnicilor. Unii vorbeau inspaimantati despre
semnele Apocalipsei si despre
osandirea pacatosilor, altii, din contra,
spuneau ca este un dar de la
Dumnezeu, menit sa le reaminteasca
cat de mare este puterea Lui. La crucea miraculoasa a ajuns si Prea
Sfintia Sa Stefan, Episcopul Turovului,
care l-a sfatuit pe staretul bisericii sa
nu le spuna nimic credinciosilor si sa
astepte, in tacere, ce va urma. Dar
oamenii erau deja convinsi ca piatra este facatoare de minuni, impregnata
de forte si energii divine, vindecatoare
de boli sufletesti si trupesti, si tot mai
multi credinciosi veneau in cimitirul
din Turov, pentru a se ruga la relicva
sfanta. De crucea miraculoasa nu se poate
apropia oricine. “Odata, un tanar care
se vedea limpede ca este chinuit de o
suferinta sufleteasca a ingenuncheat
si a incercat sa-si puna mainile pe
cruce. Dar, in aceeasi clipa, si-a retras brusc palmele, ca ars. S-a indepartat
mahnit si tacut. Intr-un moment cand
nu mai era nimeni in preajma, a cerut
preotului permisiunea sa mai faca o
incercare. Insa crucea nici de data
aceasta nu i-a ingaduit sa se apropie. Atunci, preotul i-a spus: “Fiule, trebuie
sa te spovedesti si sa te impartasesti.
Duhul necurat te-a atins”. In Biserica
Tuturor Sfintilor din Turov
se pastreaza o fotografie stranie. Ea a
fost facuta in urma cu doi ani, cand la crucea de piatra a sosit un grup de
pelerini din Rusia. Unii dintre ei au
ramas in rugaciune, in fata crucii sfinte,
si dupa caderea intunericului.
Acestia au povestit ca in acea noapte
nu s-a petrecut nimic neobisnuit. Insa, intr-una din fotografiile realizate, o
raza luminoasa puternica strabate
imaginea pe diagonala, de parca ar
cobori din ceruri. Desi crucea care
creste singura din pamant a fost atent
studiata de savanti, pana in prezent nu a fost emisa nici o explicatie
satisfacatoare. S-a enuntat ipoteza ca
in timpul iernii stratul de pamant de
dedesubtul crucii ingheata si,
contractandu-se, impinge catre
exterior ramasitele vreunui mormant vechi, demult uitat de oameni. Dar
daca este asa, cum se explica faptul ca
piatra funerara creste indiferent de
anotimp?! Mormintele calatoare Un alt
fenomen straniu este si cel al
mormintelor miscatoare. Imaginati-va ca mergeti la cimitir, la mormantul
unei rude, si descoperiti cu stupoare
ca acesta a disparut brusc. Cautandu-
l, il veti gasi intr-un alt loc. Pare
incredibil, insa au existat asemenea
cazuri cand un loc de veci si-a schimbat, pur si simplu, asezarea, cu
tot cu piatra funerara si cruce.
Cercetatorii din domeniul
paranormalului sustin ca misteriosul
proces se poate explica prin
teleportare spontana (poltergeist), prin care o entitate imperceptibila
muta un obiect dintr-un loc in altul, din
motive necunoscute. Ceea ce este
pentru savantii moderni un fenomen
inexplicabil, iar pentru oamenii simpli,
un miracol, in traditia si cultura popoarelor din Africa si a celor de pe
tarmul arhipelagului polinezian, este un
fenomen obisnuit. La aceste triburi
exista obiceiul ca, imediat dupa
ingropaciune, pe mormant sa fie
presarat de jur imprejur nisip sau praf de argila rosie, pentru ca acesta “sa
nu plece”. Pe insula Tonga din Oceanul
Pacific, oamenii sunt
inmormantati concomitent, cate doi in
aceeasi groapa. Bastinasii sunt
convinsi ca daca ar ingropa un singur mort, mormantul acestuia ar porni in
calatorie, pe cand astfel, cel putin unul
dintre suflete s-ar impotrivi acestei
peregrinari. Cel mai uluitor caz, care a
provocat o
adevarata senzatie, a fost incidentul petrecut in Irlanda, la inceputul
secolului XX, denumit de presa
britanica “Mormintele zburatoare”. In
toamna anului 1928, Sir Arthur Hazel se
afla in calatorie in oraselul Glenville
din comitatul Cork, unde mergea periodic, dupa cum era traditia
familiei, la mormantul strabunicului
sau, Sir Roger Hazel. Stia perfect unde
se afla ingropat stramosul sau, asa ca
intrase in cimitir cu pasi siguri. A facut
la dreapta, pe aleea care ducea catre capela, si s-a indreptat spre capat,
pana la gard. Dar stupoare:
mormantul lui Sir Roger nu mai era
acolo! Pamantul parcelei era neted si
batatorit, de parca niciodata nu
adapostise in pantecele sale sufletul vreunui muritor. Sir Arthur Hazel
putea sa jure ca memoria nu ii juca
feste si isi amintea perfect cum arata
chiar si cavoul din vecinatate, cu un
gardulet din fier, iar langa piatra
funerara, un inger cu privirea atintita catre ceruri. Exact acest tablou i se
infatisa in fata ochilor si acum, cu
deosebirea ca mormantul
strabunicului lipsea cu desavarsire.
Disparuse si stela funerara, din granit
de culoare gri inchis, pe care stateau incrustate numele si anul mortii. Fiind
convins ca mormantul fusese mutat in
mod abuziv, Sir Arthur porni infuriat
catre administratia cimitirului. Auzind
povestea care-l umpluse de
indignare pe nobil, supraveghetorul se grabi sa consulte un document
rufos, ingalbenit de vreme. Apoi, cu
pasi repezi, il conduse pe aleile
intortocheate pana exact in acelasi loc
unde Sir Arthur fusese cateva
momente mai devreme. Se uita buimac catre Sir Arthur si incepu sa
vorbeasca repede si aproape fara
noima: “Stiu sigur ca aici a fost
ingropat! O spune si schema cimitirului.
Si eu, pe onoarea mea, nu
am mutat osemintele, nici lespedea si nici piatra funerara! Asta e
blasfemie!”. Dupa mai multe ore de
cautari printre
crucile din piatra, cei doi au descoperit
uluiti ca mormantul lui Roger Hazel se
mutase intr-un nou loc. Pamantul de la suprafata era uscat si plin de
buruieni si nu exista nici un semn care
sa indice ca ar fi fost sapat de
curand. Buimacit, stranepotul
defunctului a apelat la municipalitate
si, in arhivele vechi ale primariei, a descoperit schita cimitirului, care
confirma ca locatia mormantului lui
Roger Hazel era exact aceeasi pe care
o stia. Pana si functionarii, intrigati, i-
au acordat lui Arthur Hazel aprobarea
de a rascoli noul mormant, in cautarea osemintelor. A doua zi, groparii au dat
la o parte pamantul si Sir Arthur a vazut
cu ochii lui minunea: in groapa
se aflau chiar oasele strabunicului
sau, fapt demonstrat si de inelul de la
degetul raposatului, cu initialele R. H. Desi ancheta a continuat, iar ziarele
locale au vuit mai bine de o luna,
straniul fenomen nu a putut fi nicicum
explicat. Teoria ca cineva mutase atat
crucea, cat si lespedea, sicriul si
osemintele era de-a dreptul absurda. In plus, oasele erau ca si “sudate” in
pamant, fapt ce dovedea ca zaceau
acolo de zeci de ani, fara sa fi fost
vreodata clintite. Astfel de fenomene s-
au mai intalnit
de-a lungul secolelor si in alte colturi ale lumii, fiind interpretate si explicate
prin prisma credintelor si
convingerilor perioadei respective. In
1628, in provincia Cuenca, din Spania,
tribunalul Inchizitiei a anchetat
“dosarul” mutarii in secret a ramasitelor pamantesti ale unui
oarecare Pedro Asuntosa. Cativa
localnici, supusi interogatoriului, au
marturisit sub tortura ca ei stramutasera
mormantul. Acuzati de
vrajitorie, au fost arsi pe rug. Un alt incident asemanator a avut loc
relativ recent, in 1989. Intr-o
dimineata, fermierul Joe Bernie, dintr-
un orasel al statului Kansas, SUA, a
descoperit chiar in curtea casei sale
un mormant cu piatra funerara cu tot. Speriat, omul a alertat politia.
Inscriptia de pe placa funerara era
complet stearsa, astfel ca autoritatile
nu au putut afla identitatea
raposatului. Pamantul a fost dat la o
parte si, la aproximativ un metru, s-au descoperit resturi dintr-un sicriu si
oseminte umane. Au fost luate si
reinhumate in cimitirul orasului. Ale
cui erau ramasitele pamantesti si cum
ajunsesera ele, peste noapte, intr-o
ferma ce se afla la o distanta apreciabila de prima localitate si de
cimitirul acesteia, ramane o enigma. La
aceste intrebari, oamenii de stiinta nu
au putut gasi nici o explicatie
admisibila. Autor : Natasa Galche ,
Formula Asa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu